autumn lied

Puteam sa scriu, doar trebuia sa tocesc toate paginile mele interioare, cu nisip, iarba, scoici si zambete, sa le mazgalesc aiurita, crezand ca ar parea artistic. Nicidecum. Cerneala ar fi acoperit tot stratul de rasina si micile petice pe care am reusit sa le adun, corpruri vegetale care s-ar fi catarat prin mustati daliene si ar fi sarit intr-o mare, pe o plaja goala. Sau am absorbit toata marea intr-un punct in inima agitata, ce va deborda doar prin trei picaturi, toata esenta unei veri literare. Ii auzim inca murmurul, sotto-voce, iar monologul va primi mai multe aplauze. Aplauze, aripi de ingeri. Scena e imensa..cortina mult prea grea. Asta inseamna ca s-a sfarsit?

Ochi, oglinzi, adanci potire, cazane graaliene in sute de feţe...Bob de strugure, cu tine s-a incheiat tot! smarald divin. Poate...suntem prea luminosi pentru a cadea in tabla asta de sah, sa alegem mereu alb-negru, alb...atunci cand noua ne lipseste discernamantul.

Si zici ca negrul asta apasator e doar indepartarea de la lumina? Atunci de ce mi-era atat de frica?

Parca paginile au absorbit si ultimele picaturi. Renasc in toamna instinctelor pentru a savura inspiratia dionysiana. Cheers!

Ard toate simtamintele intr-un poem de septembrie fara de-nceput. Au luat foc toamnele in mine si inima mi s-a intors pe dos.

sfere aburite

deşi a fost o zi ciudată, am reuşit să râd chiar şi în clipele în care m-am simţit prost. cred că paradoxul e generat de pasaje din filme romantice, că nu pot să alung din minte nicio simplă imagine - port replici pe note sincere, încurc stările, le schimb, visez, cred, uit că visez, mă pierd, mă trezesc. încerc să practic o geometrie a gândurilor, dar nu prea îmi iese. la mine nimic nu e plat.

m-am ocupat de mine, nu din egocentrism, doar ambiţie oarbă. mi-am luat chitară, ca să sţiti şi voi cu ce îmi mai ocup timpul. în rest.. joy, pure joy.

now use your silver tongue once more

am observat pete strălucind acolo unde ar trebui, in fizica mea sentimentala, sa fie cercuri adânci de umbra şi başici la suprafaţa mării mele astrale, să vedeţi că încă mai respir. mi-am depăşit întregul, ca să lipesc pe aria mea senzorială, toate stelele pe care le culegeam de pe bolte gotice. trăgeam de raze, fire orbitoare ale imensului, doar ca sa fac din ele, cercuri danteşti. am exagerat, prea infernal. de fapt, n-am reuşit nimic..doar m-am jucat cu petele. şi-aşa m-am colorat destul..

multumesc pentru vorbele plăcute care mi-au făcut trezirea uşoară..bine, si pentru urletele binevoitoare, care mi-au zdruncinat un pic conştiinţa ( te recunoşti, cristian? :P). probabil sunt complexată de cuvintele cu două tăişuri. n-am pansament pentru secreţii de regret, nici ser pentru exces de suspine. sentimentelor le-au crescut picioruşe, ca într-o diapedeză a emoţiilor, şi leagă frânghii dure, să urce, să evadeze. Aş sufla totul dacă aş sti că vor fi prinse, înţelese, păstrate. Totul din interior.

nu m-a invitat nimeni la un ceai.

back

Ma simt groaznic si cred ca voi renunta la multe. Imi scartie timpul sub talpi, iar eu calc peste etape cu ochii inchisi si mainile la urechi, contempland in taina chestii marunte pe care oricum ca nu le pot observa. Ma-ncanta perioade goale, umplute cu truda, cu sudoare zemoasa si idei decojite, pe care sa le primesc, nu asa indiferenta, ci infometata de texte..de file..de cerneala. da..renunt. Si, dragul meu, daca incordarea este tarie, de ce exaltarea ar fi altceva?

pralines

azi m-a trezit un miros de bomboane, m-am desenat pe mine in autobuz, am sesizat ca-mi place mult franceza, mi-am facut cercei cu flori, am purtat o rochie, am citit, am ascultat jazz si am zambit.
dar daca desenul meu ar fi fost luat de vant, putea sa-ti cada la picioare si sa nu-l observi. sau poate-l ridicai si simtind tot ce-am reusit eu sa simt ai fi zambit si tu. ai fi dansat cu mine, in statia de autobuz, sa desenez in aer cercuri cu rochia, in timp ce ascultam doar noi melodii de katie melua. si totusi, inca mai miroase a bomboane.